cu fiecare apus de Lună
îmi moare câte un albatros
înălțând cu încă o așteptare
piramida cu două umbre

cărările adună pașii în șerpi
ce licăresc cu foșnete oarbe
în lumina murdară

scutul de aur
oglindește ultima suflare
a sângelui scurs
în spumele mării
pe stânci

calul cu aripi
cântă din flaut
o poveste fără sfârșit.