Pe nimeni n-am iubit
și n-aș putea iubi la fel...
pentru că nimeni nu m-a privit așa,
nu m-a ținut așa de mână,
nimeni nu are vocea ta,
nimeni nu m-a adăpostit așa la piept,
si nu mi-a mângâiat așa,
conturul ochilor mei, verzi.
Nimeni nu gandește și nu simte ca tine,
nimeni nu iubește la fel,
așa ești numai tu,
iubitul meu rebel.

Îmi vei rămâne în inimă,
așa cum rămân monumentele sacre,
în inima credincioșilor,
invăluite în mister.
Îmi vei rămâne în inimă,
ca o fărămă de iad și de cer,
ca o binecuvântare și ca un blestem,
ca un soare și ca o negură deasă,
ca o adiere blandă și ca un fulger crud,
ce mi-a străpuns inima între pământ și cer.

Știu, ca toate astea să le poți înfăptui,
a trebuit ca să plătești un preț,
căci nu puteai pe mine să mă mistui,
fără să fii tu sfărâmat întâi,
și-n inimă și-n crez.
Și sfărâmarea ta mă doare,
mai tare ca a mea,
iar dacă mi-ar sta în putință,
pe tine te-aș elibera,
de frica, de gânduri negre
și de singurătatea ta.

Pe nimeni n-am iubit și n-as putea iubi la fel,
vei rămâne mereu in sufletul meu,
ca o făclie vie, care arde
și-mi luminează inima.
Te iubesc și te voi iubi mereu,
oriunde-ai fi și chiar de niciodată,
nu vei mai ieși in drumul meu.
Te voi iubi așa cum o pot face numai eu.