Tatălui meu plecat preacurând demult.

Peste tine vor ninge,
Coroane de flori ,
Catafalcuri și negre culori, vor plânge
Seninele flori, iar mâine
Casa ta va fi un sicriu,
Locul tau pe Pamânt un mormânt.

Acesta nu este tatal meu, am strigat în pustiu, el avea mâinile calde și era viu, pe Pamânt, privirea sa o boltă de cer ,o boltă de cer efemer.

De ce aripile fâlfâie ca o sinistră pasăre de pradă,
Soarele a fugit spre apus lasându-și
Haina purpurie ca o hemoragie astrală,
Noaptea neagra si grea, ca un capac de sicriu, sa vestească.

Mi-a spus cineva sau ...clipele bat ,
Ca niște clopote ..răsfirate ,ce ciudat e sa simți structura lor înfiorându-te ce straniu ,ce frig și ciudat.

Dar cine? Cine spune ? Cine? Tata nu a murit ,el este ,este aici, acasa, printre obiectele din jur ,
ștafeta inimii lui bate în pieptul meu ,
BATE BATE ca un strigat la cer .

Farurile nu pot decupa ziua cu perfuzie de fotoni ,nu pot
Tată, nu pot ,ce caută străinul acela în sicriu ? Tată ce caută ? De ce materia moartă a luat tocmai forma chipului tău ? .
De ce taci inert cu obraji și fruntea de piatră ? De ce ..taci