nu-mi amintesc când ți-am făcut cele două semne
când mi-am înfipt dinții sau unghiile în brațele tale
nebuna cu clonț de rubin
cum simt că mi-ar zice Poetul
și nu vrei să le lași să se vindece
în fiecare dimineață rupi coaja
și sângele proaspăt ți-acoperă perna
sânge cu ADN-ul schimbat
cu o spirală nouă
adica ceea ce nu ești și nu sunt încă
ceea ce putem fi și vom fi
fiecare în el însuși și amândoi într-unul singur
căci atunci
îți vei trimite mâinile înaintea mea
să mă vadă
și ochii să mă acopere
până când soarele
ne va lumina tălpile
și iarba ne va crește din gânduri
tu și stigmatele tale
o să fii sanctificat
dar ai grijă
să nu afle nimeni
nici un pelerin care ți se va închina cu evlavie
să nu știe
că o nebună cu aripi de ceară
te-a rănit cu furie
și sfințenie
într-o secundă
de orgasm