mergeam sa cumparăm un tablou,
o bucată de hârtie ridicolă.
tu ai zis:
"hai să ne oprim aici,
în locul ăsta întunecat de sub pamânt",
"în regula, să ne oprim",
am zis prefacându-mă,
de parcă nu știam ce se întâmplă.
(ai zâmbit)
ai zâmbit cum zâmbesc moluștele iarna.
am așteptat.
deja știam ce va fi.
"vom merge acolo după asta".
ai spus,
și am tot așteptat.
a venit un individ îmbracat în purpuriu,
ne-a zâmbit,
a zis că el ne va conduce către acel loc pomenit de
tine,
dar încă nu e momentul.
și am așteptat.
după câteva sughițuri a venit din nou.
era timpul.
am plecat.
(a fost ciudat)
a fost ciudat că am părăsit subteranul,
am părăsit subteranul și ne-am găsit iar pe strazi în
căutarea fantomaticului tablou,
sau așa mi-ai zis tu mie.
(de tablou)
dar nu mai era fel.
el era cu noi,
cel în purpuriu ne însoțea.
nu mi-era teamă,
chiar deloc.
am mers ce am mers și am văzut clar.
acum înțelegeam,
o să mergem acolo unde strungari recalificați scriu înțelepciune,
acolo unde strungari dau de înțeles că sunt sfinti.
(am ajuns)
"aici e",
ne-a spus bărbatul în purpuriu.
"eu nu pot merge mai departe,
de aici va descurcați,
dar vedeți că strungul își are prețul său"
și s-a îndepărtat molfăind o bucată de hârtie.
zâmbea placut.
nu mi-era teamă,
chiar deloc.
am intrat.
mi-ai zis:
"asteaptă aici,
strungurile nu sunt pentru oricine",
am stat locului urmărind intrarea în marea uzina a
făgăduinței.
ai intrat,
eu în spatele tau,
îti miroseam formonii artificiali,
(atât cât își mai rămăseseră).
intrarea se prelungea cu un hol incredibil de întunecat,
nu mi-era deloc teamă,
chiar deloc.
te vedeam ca o umbră prelungită de fumul luminii
prelungite de vitraliile
sparte.
ai mers la El,
strungarul strungarilor.
era înconjurat de motive de plecăciune.
atunci mi-am zis:
"aici trebuie să fie bucata de hârtie ridicola"
(tabloul)
și am așteptat.
tu ai bănuit ca eu bănui ceva
si mi-ai facut cu ochiul,
am încremenit un zâmbet de limpezime.
(apoi)
o strungăriță și-a deschis gura plină de strungărețe
și m-a poftit să gust un deget de strungar abia ieșit
din oțelărie.
am refuzat politicos.
a zis că nu e bine să refuz, și cel mai din spate
(adică din fața ta)
se va supăra.
am zis că eu nu am venit aici propriu-zis,
el a venit.
(adică tu)
și-a scuturat capul a nemulțumire.
"nu, dragul meu, tu ești venit aici,
el nu există,
el ești tu retrogradat",
i-am mulțumit încă odată și am ieșit.
ai ieșit și tu,
ți-ai închis pormoneul deosebit de mare și mi-ai zis:
"tranzacția s-a efectuat,
oficial ești înscris în liga strungarilor enigmatici"
nu m-am opus.
(pentru că)
pentru că mi s-a făcut frică.
am plecat amândoi lasând liga și omul purpuriu în urmă.
pe drum mi-ai zis:
"de acum în colo nu o să mai ai timp de cumparat tablouri"
(am zâmbit încurcat)
"de acum încolo are să-ti fie frică".
si am plecat către casa lui
unde ne-am închinat și am început să ne creștem fiecare
strungăreața celuilalt.