ar fi bine acum să scot niște cuie, să desfac
stinghiile patului, să arunc saltelele pe geam
să rup plasa de nylon
care îmi leagă prea strâns aorta
de marginea unde lumea zace bolnavă
de somn și să mă amestec așa
cu inimă și câlți cu tot prin cărnurile ei ferme

am să o umilesc de mama focului
că pot încă să râd de se sparg statuetele de os
din fruntea asta suprasaturată
iar marea tensiune o să-mi dea pe loc repaus
brațele desprinse de coaste
or să înceapă brusc prin aer niște flick-flackuri
până când un dumnezeu multașteptat
se va întoarce din somn plin de șuvițe fauves
mi le va așterne pe cap, iar eu din recunoștință
am să-i las apa mea fără clor și foarte băubilă

desigur lui îi va face mai bine pe lumea cealaltă
sau dincolo de lumea cealaltă
și oricum în noaptea asta mie toate lumile
îmi amintesc de arinii tăiați nemilos pentru a se
fabrica patul în care întotdeauna la ora trei
mă prefac în bufniță și răspândesc
prin vecinătate, în loc de mesaje, pene