Ploua păgân ca după un scenariu
Al esteticului cu nuanțe debordante,
Determinând penumbre de vitraliu
Să-nchidă pleoapa zilei efemerizate.

Ploua solemn, precum o evocare
A unei iubiri pierdută-n timp și lume,
Lăsând doar nostalgia sub ude felinare
Să-nchipuie plutind gondolele nocturne
Pe luciu albăstrui de fulger clipit,
Conturând himera adolescentină
A femeii zvelte, cu păr răvășit
În toată splendoarea cobaltină,
Dintr-un trecut de mult mistuit...