Serafim e însetat De sub piatră iese lumii primul așternut al lunii Praful încinge cureaua ținutului până când prin gaura zilei se arată ființa
Serafim zice: Știu cine ești!
După care merge încărunțind ierburile. Celălalt se preface în om face nod zilei și scapără din felul cremenei până aprinde în lume Chemarea
Nimeni!

Serafim primenește gândul Apleacă din pasere doar aripa Aerul doare din nou Se întunecă se luminează se arată la față prinsul de ieri Ape mari mulțimea furnicilor întoarce din pământ crucea destinului Drum lung Cade prima zăpadă Serafim ridică din umeri
Nu... nu era Domnul