Miha, te încolțesc vipere
pândesc mișcarea frunzei
și sar la picior
mușcă din carne,
din gânduri
cu nesaț

la primul răsărit de soare
se leapădă de piele
și se-mbracă în prieteni
cu iz de putregai.

Oamenii aceștia țes
mai iscusit ca văduva neagră
mai ales noaptea
ies din neputință
ca primul vampir
se-agață de stânci
cu capul în jos.

Nu te teme! Și-au țesut tălpile
în propria plasă cad
contaminați de obidă.

au lepădat dumnezeul din om
s-au apărat ca de-un drac
înșirând mătănii false
la mâna dreaptă

ochi perfizi au acoperit retina
la adăpost de amintiri
orbecăie pipăindu-și dumnezeii păgâni
au cratere în loc de suflet
cerșesc binele unui cer închis.
închis e raiul pentru păgâni
și inima pentru vampiri

te sug de sânge nevinovat
și se văd albi ca primul înger
sfidare zic! nu-i locul vostru
în evoluția universului

vă strivesc sub călcâi
cu indiferența
curge fiere și venin
din limbă de viperă!