Generație nouă, scris oblic și ascuțit, scris aspru și luat chiar din viață,
iar noi, în paralel, cu mine împreună, la grămadă,
ținem mai departe de manieră, discreție, boală ascunsă, himerism.

Până și primăvara are o ezitare când vine,
până și ceasul biologic e dat peste cap,
ca atunci când zbori mult cu avionul și nu știi să mai zici dacă e seară sau dimineață,
deja cazat, și singur, în hotel, copil plâns,
adolescent încordat ca un arc de ceas,
timp omorât cu indiferență,
epocă de cuvinte pe care nu le-au primit dicționarele,
mândria imatură de-a defila cu ele,
în timp ce eu tot deoparte,
dar suficient de aproape,
ca să nu pierd nimic esențial.