își pusese ochii de sticlă
ochii aceia ce nu privesc
ceva anume ci totul
o descompunere lentă-a durerii
un prunc născut într-o clădire bombardată
nici pași, suflare, nimic
doar piatră și sânge
și praful de pușcă

strigă cât mai poți
fugi pe piatra fierbinte
se topesc pașii tăi de nu mai găsești drumu'napoi
porțile
orb plouă funinginea lor
peste pietrele smulse

stau ochii și-ascultă
în mii de oglinzi după gardul de sârmă
cu mâinile străpunse fruntea
totul este în mintea ta totul
ritmic crește
durerea
peste pod sângele lovește apa
un soare redus

gheața și flori pe fereastră
mâna mea apăsând și

nimic