Am învățat in viață, că omul vrea să pară
Mai mare decât este și nu vrea să dispară,
Se luptă cu destinul ... iși prelungește anii
Și vrea cât mai trăiește să-și foloseasca banii.

Muncește toată viața și pune bani deoparte
Cu gândul că la urmă, de ei să aibă parte
Nu stă-n povești cu nimeni și nu iși ia concediu
In capul lui doar banul ... il are ca remediu.

Dar: BAU! Cine-i la ușa? Oar’ cine azi il strigă?
E doamna cea cu coasa, il vrea de azi in ligă
“– Destul ți-a fost cu joaca, ia hai să pui pe foc
– Că o să-ți dăm de lucru și n-o să stai pe loc!”

“– O, nu!” ii strigă omu și ar vrea să eschiveze
O ia frumos pe doamna ... incearcă s-o trișeze
Incepe să-i explice ... că ar vrea iar dimineața
Și bani el vrea să-i dea, ca să-și păstreze viața.

Incepe apoi să plângă ... s-apucă de bocit
Și recunoaște acuma că nici nu a trăit
Și spune cu putere: Mai lasă-mă să stau
Atât cât v-oi găsi pe cineva să-i dau,

Tot ce am strâns in viață și tot ce-am invățat
Ca să mă duc și eu ... cu gândul impăcat,
Că am lăsat un om, mai mare pe pământ
Și nu va fi ca mine, ce m-am crezut un sfânt.