Poeți îmbrăcați în scoarțe de copac zgârie pagini albe cu crengile lor
Călugări sclerozați mirosind a urină le blesteamă creația
În parcuri au rămas doar poeții,
Nu au mai scris nimic nou, dragoste nu mai e, doar câteva crize de isterie
Adormim în fiecare noapte zgribuliți de frig îndesându-ne carți deschise pe sub paltoane
Octombrie ne plouă mărunt în vene și visăm la noi revoluții
Dimineața ne trezim cu pleoapele lipite din cauza conjunctivitei
Admirăm razele soarelui printre ramificația venelor Îmi caut muze în doamne cu trup subțire învelite în paltoane prea grotești pentru gingășia lor
Alerg cu privirea după autobuze pierdute, am uitat numele ei, am uitat numele meu
Îmi trimit scrisori de dragoste cu parfum de damă semnate cu destinatar anonim
Aerul miroase tot mai mult a ger acoperind până și mirosul greu al cadavrelor toamnei
Ne-am întrupat în oameni fără a ne dori asta, ne-am născut toamna fără glas pentru a ne cînta isteria
Ne-am înfruptat din trupul fiecărei femei fără a-i cunoaște numele, am fost oameni, octombrie a trecut peste noi.