*Actul întâi [părăsit, n.n.]

- Crezi că ai ajuns la mine până-n zori, dacă-ai și plecat?!
Ce vorbești?! Visezi.

- Da. Visul meu de neajuns este de ajuns.

*Actul [în, n.n.] doi

- Dacă trădezi, încrederea iubitei este de iertat?

- Da sau nu. Mda... Mai corect, nu! Depinde acum și ce...
Trădezi poate numai un principiu... - eu te iert.
Dacă mai iubești pe cine ai trădat când te-ai trezit, abandonezi trădarea. Dacă nu mai iubești deloc, ești în scurt timp mort, deși pari viu. Dacă vei iubi pe altcineva în dorul lelii, ești fraier!
Încrederea iubitei se cheamă iertare, indiferent că până la urmă n-o mai vezi...

* Actul doi redevenit actul întâi

- Eliberarea se trăiește iarăși la regăsirea marii iubiri pierdute. În loc să arzi ca pe scrisori toți anii pierduți, ei te-au tot ars ca să devii un artefact...
- Nu în lut, ci din metale grele...