Ioana are optsprezece ani.
Vârsta copilăriei
și-a șters urmele poetice
din colțul ochiului drept
in timp ce la urechea stângă
șoptește încurcat
un cupidon.

Inima Ioanei bate de trei ori pe zi
mai repede rostindu-ți numele
mai încet alungându-te
egal între două traiectorii
opuse.

Ioana nu știe gustul sărutului
dar își imaginează
atingerea florii de cireș
pe buze
și adoarme în fiecare seară
cu gândul la
timpul care curge
mereu înapoi
spre rădăcini
acolo unde mama Ioanei
cerea un sărut dulce
copilului cu gură de fragă
să-i treacă orice grijă.

Așa trebuie să fie sărutul
culmea dintre liniște și abandon

și mirosul de rășini sălbatice
familia
sora cu care să povestești până târziu
în noapte
amănuntele și micile picanterii
printre râsete și ghionturi adolescentine.

La optsprezece ani iubirea are
intensitatea macilor
și mirosul florilor de câmp

toamna nu vine niciodată
pentru că Ioana trăiește doar primăvara.