Niciodata n-am fost crezuta,
de ce sa-mi mai pese?
minciuni in fiecare zi, intorceam privirea
sa ma feresc de monstrii.

Cafea rece la micul-dejun
tigari ieftine la pranz
lacrimi arzatoare ca cina,
asa mi-am gasit sfarsitul.

Prea obosita sa mai lupt,
prea scarbita sa-mi pese,
nenorociri la fiecare pas,
doar stau deoparte si privesc...
ma bucur de spectacolul vietii,
teatru al tragediei, totul sfarseste-n lacrimi.
nimic mai mult decat speranta spulberata,
ziua ce-a trecut a mai invins o carte.

Urandu-si propria existenta,
oamenii se izoleaza
uitandu-se peste umar
sa vada moartea unuia.

Regatul lui Satan se naste-n fata mea,
inlocuind lumea damnata ce-o stiam
imagini oribile mi-apar in oglinda
Demoni dansand cu mortii vii.
Noaptea aduce cu ea
negrele mele viziuni,
viitorul nu e asa cum ti-ai imaginat.

Omule, bucura-te de creatia ta
ai vrut sa devii zeu,
credeai ca ei pot doar distruge
Tu, cel ce stai in fata mea acum,
de propria dorinta
vei fi distrus.

Oameni, monstrii prin simpla natura
nu va plangeti durerea, nu mai aveti Timp
creaturi mizere, purificarea a-nceput!