Dorința


Când unduirea lină a nopților ne-atinge
Și blândul ochi al Lunii Pământul luminează,
O dulce adiere spre lume se prelinge...
Rodesc din mine flăcări...iar sufletu-mi vibrează

Purtat pe valuri calde, de bunătate pline.
Primește... și-apoi toarce fuiorul de Lumină,
Trimite spre cei care își au speranța-n sine
Scântei de floare dalbe crescute-ntr-o grădină,

În care nasc speranțe spre-aceia care sufăr
Și tainele durerii le țin timid, sub cheie,
Cu sufletele pure ca florile de nufăr
Trăind cu demnitate a vieții odisee...

Le mângâi atunci tâmpla de dragoste flămândă,
Dorința de-a învinge mă strădui să le-o dărui
Și țes din fire pânza speranței de izbândă,
Rămân cu ei alături ca tot ce-i rău să birui.

Ce minunat e, Doamne, când vezi bobul de rouă
Sorbit din cupe albe, scupltate dintr-o floare
Și poți să dai din tine crâmpei de viață nouă
În care-i doar Lumină iar sufletul...nu doare.


16 martie 2009