se consumă uleiul în candelă, răsuflarea ta mi se lipește de pleoape, ca și cum
ar trebui să absorb, într-o clipă, tot aerul ce te-nconjoară ca o flacără vie.

nu degeaba am preparat infuzia asta de mușețel,
păstrând puțin ca să stropești între rânduri, în loc de agheazmă,
să dispară dracii, să rămână albul ca lamura.

papucii sunt pregătiți, sunt gata pentru călătoria în apele somnului.
nimeni n-are să știe că am fost
un croitor de haine, fără măsură exactă, pentru himere.

știi, mi-am fabricat o nouă casetă, unde să izolez nostalgia.
de-acum, tăcerea își va face culcuș între perne de apă.
tu vei păstra o rezervă pentru momentul solemn
când n-am să mai fiu aici și-am să te strig din firele ierbii:

„cosește-mă, cât mai sunt încă verde,
cât mai sunt călcat de iubire în pași monotoni!
apa să se întoarcă în salcia
sub care vei îngâna
un cântec mistuitor.”