scânceli de prunc și colici delirante
gîndurile mele deșteptate-n zori
când ceasul își vâră limba în șapte
țârâindu-mi capul de n-ori

ochii deschid te caut cu un braț pe pernă
privind cu teamă jumătatea ta de pat
ce zace rece impenetrabil de stingheră
din ziua în care tu ai plecat

speranța să încap într-o matrioșcă
lăuntrică revolt-a ventriculului abandonat
cafeaua sărată picurând lacrimi în ceașcă
naște hiperbola singurătății la pătrat