Cum pot să țese-aceeași nori
și stropi și fulgi?
Cei care sorb albastrul și îngheață jarul;
cu care tu, nemîngîiată lună,
te logodești atuncea cînd te duci…

Deși aceeași nori, aceeași siluetă,
ei nu mai sunt aceeași… Slugi!
Neputincioase slugi
Pe care Domnul le așază în a schimbărilor navetă…

Ca ei suntem și noi.
Și buze dulci
ce-au găzduit măcar o zi amarul
nu vor mai fi la fel de dulci!
Cum n-ar absoarbe-aceleași lacrimi pianul
pe-a cărui clape nu pășești ci fugi…