mergeam pe o imensă piatră ponce
crăpăturile se ramificau până în zare ca o mafie

noi eram tineri cel puțin unul pentru celălalt
aveam pomeții în onor
când găseam schelete de animale pe drum
le lăsam libere nu le luam cu noi
când zăream un om la orizont întindeam mâna
îl apucam cu două degete și îi dădeam drumul în crăpăturile acelea
adevărate mamifere

soarele era o pălărie mare de paie pusă într-un cui
până a venit un bătrân l-a luat l-a pus pe cap și a plecat zâmbind
mi s-a părut că avea o sapă pe umăr

atunci știu că am adormit acolo în praf
ca doi pui în marsupiul pământului acela arid

din crăpături s-au cățărat până la noi toată noaptea
voci de oameni claxoane pași pe caldarâm