lizuca se joacă
își udă ghetuțele prin iarbă
și lasă urme

rupe mereu aceleași flori albe apoi
mi le bagă în gură
îmi închide haina până la ultimul nasture
e felul ei
de-a bătători totul în jur

(lizuca, strânge bine fularul la gât,
e frig și e vânt)

îmi arată cu degetul unghiul unei păsări
la capătul pontonului unde oamenii sar
o, doamne, se prind în pânza luminoasă a corăbiilor
tremurând din umeri ca puii în cuib
deodată
aș vrea să mor cu fața în palme
ca și cum aș citi la lumina unei lămpi
înăuntru

prin aerul abia pietruit
se aude pierdut cum cineva trece ciocănind încet cu toiagul
acolo unde sună altfel se face lumina verde aprins
și trupul ușor
se ridică deasupra

~
mama stingea lumânarea cu mâna
prindea ușor flacăra cu vârful degetelor
o învelea în carnea ei caldă și-o culca
duios, pe o parte

lizuca, îți spun toate astea
de-a latul orei, acolo
vârfurile picioarelor încep să se desprindă

apoi mai e ca și cum aș visa printr-un zid sfărâmicios
de ambele părți
aș fi putut da drumul unui fluture
l-aș fi tras oricum neatent
înapoi
în plămâni

lizuca se joacă
își udă ghetuțele prin iarbă
ea
lasă urme