La kilometrul zero
nu stai mult să nu dai de banuit
se crapă de ziuă în centrul bucureștiului
pe peretele universității albește iconița ovală
îți pleci capul atingi peretele cu fruntea
nu stai mult să nu dai de banuit
picioarele te duc singure la vale
abia în cișmigiu te oprești pe o bancă,
simți că aici toți stau de veghe
copacii își fac rugăciunea de dimineață
nălucile n-au închis un ochi
boschetarii își eliberează trupul de plantele agățătoare
cei mai importanți scriitori se uită la tine cu ochi de bronz,
citești anunțurile de pe un stâlp:
„pierdut bichon talie mică alb-crem”,
„pierdut pitbull”, „pierdut metis de ciobănesc mioritic cu terrier,
mascul, cu zgardă maron antipurici”,
în cișmigiu poți să rămâi până se deschide mcdonald`s-ul,
lebedele își răsucesc albele
gâturi în cușca lor,
nu te vede nimeni la ora asta
cum apleci spre nas o creangă de prun
înflorită la sfârșitul lui octombrie.