Un dor molatec se trezește-n acea floare,
Acea culoare adâncită în răcoare
Căci deseori când culoarea moare,
Moare dorul, moare...

Deseori, Tu zbori între orgoliu și soare
Fără infern, fără sine, fără imagine
Căci Tu doar răsfrângi dureri pierdute
Și cânți frumosului în uitare.

Iar am pierdut culoarea și forma ei...