cu ziduri de sticlă și flori carnivore arhipelag din o mie de insule doar eu și Sartre ce mai bem vodkă întinși pe o pătură albă cu peșteri fragile cai verzi pasc zile pierdute ești o cameră cu mobilă veche și straturi de fericire la pervaz strălucesc a pustiu în iarna asta chircită printre foile mute ca o tentativă cubistă de câte ori trec pe lângă un cimitir îmi trag mânecile puloverului peste degete noaptea vine mai repede pun pe masă tot intestine revolte până la nihilism mai este o zi și-o linie dreaptă citesc în aburi o nuvelă science fiction o teamă murdară câteva libelule hematii sensuri giratorii scări spre moartea polară iubitule ești un sicriu iluzoriu în care mă așez cuminte frivolă fără sâni cu părul tăiat palmele în derivă băltesc străzi felinare aprinse și multe fotografii râncede mi-ar prinde bine inima ta iubitule iubitule cuvinte livide buzele uscate să nu mori niciodată vino înapoi pe pământ sub tălpile mele să mergi tu o altă formă de viață dansăm cu venele scoase din minți expulzăm un nou univers să nu mori niciodată cine mi-ar mai fuma țigările cine mi-ar spune să ies la ora 8 pe balcon să văd luna plină cum trece cu chip de copil pe geamuri aș scrie la nesfârșit