Ganduri spre nimic plutesc in armonie.
Un concert simfonic plouat cu sentimente
Impletesc o aura-argintie,
Iar ochilor le dau sclipiri incandescente.

Timpul nemilos ii refuza eternitatea;
Somnul ei adanc, mai bland, o da.
La fiecare rasarit in fata nemuririi invinge viata,
Vesnicia insemnand sa moara dimineata.

Intr-o alta lume, unde timpul plange-n infinitul lui,
Rataceste-un muritor, deseori purtat de-un vant rebel.
Logic toate ar fi trebuit sa-l franga
Dar el e fericit sa fie el.

Cred ca el se bucura ca nemurirea nu exista.
Si ca ne este data in portii mici de adormiri.
Astfel in lumea lui atat de mica
Mai apare ea vre-o data, cu mici franturi de nemuriri.