iarna pică in suflet cu o nouă durere nemaiîncercată când revin tristele ecouri,
imortelele din fereastră își dezvelesc petalele, lumânari ard întinse sălbatec pe unde apuc împrăștiind ale sufletului arome.
întinsă durerea dorului de iarnă îmi extrapolează sentimentele peste viitorii ani când nu mai iubesc ființa humanoidă,
ci vegetația luxuriantă ,dinozaurul meu adoarme la tinda lumii noi descoperite.
iarna fără soare cuprinde oasele mele prea calde în evul acesta al adormirii cu otrava vicleniei.
întreaga lume se desfată cu anotimpul primăverii iar eu trec din anotimp în anotimp cu aceeași haină a iernii.
rotindu-mi brațele diforme de propria-mi sculptură duc polii unul la altul trecându-mi prin cord viteza luminii.
iarna a batut la fereastra mea cu dragostea și cu ura, demonica mea undă pleacă...rămâne iubirea....