E ger, iar cerul de cleștar
e-aprins de mii de stele,
tronează luna solitar
iar gândul meu
se cuibărește-n ele.

Mă-ntorc grăbit spre sat,
La timp sperând s-ajung acasă.
Am doi copii flămânzi lăsați
iar frigul mă apasă.

Mă las purtat de amintiri
și-ncerc să-mi scot din minte,
cât de pierduți plângeau,
oftând în țintirim, înconjurați
de cruci și de morminte.

Mă arde sufletul și plâng
și furios aș vrea să fiu pe Dumnezeu,
cum de-i atât de crud?
Cum s-a-ndurat să ia doar pentru el
măicuța celor doi copii?

Mâhnit, reiau ideea și-ntreb din nou:
De ce pe ea, de ce nu eu?
Eu sunt sărac dar-
El s-a bucurat de ea mult prea curând.
Un înger pe pămant era și mă iubea,
Offff, Doamne cât de mult eu o iubeam!

În noaptea din-prejur aud un țipăt scurt
și ascuțit, din gânduri mă trezesc.
Încerc să deslușesc ce-am auzit,
mi-e pielea vânătă de teamă și de frig.
E plâns de lup!

Instinct sau frică, nu știu,
dar pasul îl măresc,
Adun cojocul strâns în jurul meu
și-n gând mă rog tăcut,
mi-e mult prea teamă, gândurilor
glas să dau și tremur ne'ntrerupt.

Îmi plimb greoi galoșii prin nămeți
și simt că-i pierd la fiecare pas,
i-am luat cu împrumut nemaiputând să-ndur
nici drumul plin de pietre și nici frigul crud.

Dar rabd ș-accept tortura pentru ei
sperând, cu banii câștigați la târg
să pot să le ofer o masă plină de Crăciun,
să parfumez cu smirnă în odăi, să-mpodobim cu mere un brăduț.

Înaintez prin noapte cu chipul lor în gând.
Nu pot să nu-mi doresc să-i văd din nou zâmbind,
să pot să-i fac să uite de durere și de chin,
să uite de suspin, să-i fericesc deplin.
Și tot ce îmi doream s-a împlinit.
……………………………………..
Îmi șterg în taină o lacrimă ce curge pe obraz
Nu plâng Măicuță dragă, acum sunt fericit!