o poezie fără cuvinte
îmi întunecă mintea-mi
privind spre o lume a tăcerii
care există undeva și mă așteaptăă

lacrimi mari mi se rostogoleau
pe obraji-mi ca de ceară
în fața trupului tău rece inert

fața ta altădată așa frumoasă
era ca de var
iar ochi-ți închiși
pe care i-am privit ceasuri zile luni
erau lipsiți de orice licărire

trupul tău de marmură, nemișcat
mă îndemna la tăcere
o tăcere profundă
o poezie fără cuvinte

tac și voi tăcea pe veci
în fața icoanei tale
fără a-mi dori rugăciuni
fără a mai vorbi
fără a mai putea plânge.

să rămân așa privindu-te
până voi deveni la fel de rece
precum trupul tău fără viață
atât de gingaș altă dată

voi căuta moartea
și găsind-o te voi urma
acum dormi
așteaptă-mă