să te mai port pe brațe
mi-e tot mai mult un chin
nu știu de ce devin
pe zi ce trece mai longilin
mai subțiratic și mai fragil
semăn tot mai mult a copil...

mă tem tot mai mult de cai!
mi-e tot mai greu să ridic un pai!
devin cu timpul mai blând ca o fată
și nici nu mai am ca altădată
dorințe barbare de-a valma!
n-aș mai crăpa piatra cu palma!

n-aș mai frămînta cu brațele marea!
n-aș mai rupe cu plăcere floarea!
nici n-aș mai ucide cu ardoare
păsările mici și sfioasele căprioare!

nici n-aș mai merge pe jos
nu-mi mai place drumul pietros!
pentru tălpile mele dureros...
mai mult aș vrea să plutesc
imponderabil ca un corp ceresc!

contactele cu materia dură
îmi pricinuiesc tot mai multă arsură
mi-e grea și lumina de soare
mă clatină cea mai ușoară boare!

mi-e grea și apăsarea palmelor tale
oricît de ușor le-ai așeza pe mine!
mă tem tot mai mult să stau în cale
vîntului ce m-ar putea duce cu sine!

de aceea tot mai mult mi se pare
că am fost crisalida din care
un flutur nemaipomenit de ușor
se pregătește de zbor!...