Teribilismul l-am experimentat în doze mici,
speriată și flămândă totodată
de viteza cu care adrenalina îmi fotografia
harta interioară a circulației sangvine.
Încă mai simt pulsul ce-mi gâlgâia
la nivelul tâmplelor și al ochilor,
Prin fiecare por
picuram un coctail de groază și plăcere
desăvârșită.
Am trăit iadul răstignirii propriului suflet
ajungând să vorbesc cu tăcerea,
Singurul zgomot care-l auzeam
era cel al propriei suferințe.
Înnebunitoare senzație,
nimic mai înfricoșător decât,
să te pierzi într-o mare de singurătate,
într-o mare de indiferență umană.
Începi să simți cum durerea
îți ingenunchează voința transformându-te
într-un zombi,
Nici mort, nici viu
și cu sufletul între doua lumi
îți începi călătoria în jurul sistemului nervos.
Dacă esti norocos,
te trezești din coșmar
înainte de a te naște.