Acolo, la adăpostul bătrânilor arbori,
ne-am regăsit în iubire.
Tu și eu. Doi oameni, două destine,
o singură iubire. Prima iubire.

........................................
........................................

Somnul ori visul scurt, acolo,
în mireasma sânzâienelor,
a cimbrișorului și al pelinului amar,
în fâșâitul blând al frunzelor
abia atinse de palele de vânt fierbinți,
ce se trezeau din când în când,
de parcă și-ar fi amintit
că aveau ceva de spus,
în moalele culcușului al ierbilor înalte,
a fost ceva cu totul deosebit.
O dulce pace, o tihnă lină,
străvezie, cânta și ciripea în crengi
de brad, de-arin și de aluni...
Umbra ne ocrotea de flacăra lui iulie.
Soarele ne privea printre gene și
ne-arăta din vreme-n vreme
sulița-i de aur, cu chip că ne păzește,
să n-avem grijă, să ne odihnim în pace.
Într-adevăr, n-aveam de ce ne teme.
Ne simțeam ocrotiți de iubire...