ast-noapte
iarăși a intrat în camera mea
prin pereți baudelaire
blocul meu dispăru
și toți locatarii se abonaseră
pe două rânduri
aici se găsesc parfumuri, vicii și moartea
se ține de coada unui șarpe nevăzut

baudelaire stătea calm și
fuma liniștit
ca moromete în literatura română
avea părul roz cu verde și mov
purta costum multicolor cu lavalieră
în mâini ținea albatrosul primordial,
tatăl tuturor albatroșilor prăbușiți
pe mările visului
de la infinite înălțimi

tatăl meu m-a dezmoștenit spunea
și am venit mai degrabă
de cum ne-am înțeles
când tatăl meu se pregătea să moară
mi-a lăsat sufletul păsărilor
și sufletul meu plutește
în adâncimile norilor
deși tatăl meu a greșit întotdeauna față de mine
și lumea nu i-a dat niciodată crezare
sunt ultimele clipe
și ți-am adus sufletul albatrosului
strada mea se mută în fragmentele presocraticilor
albatroșii nu se odihnesc niciodată
mi-e foame
deși noaptea nu s-a terminat
iată ce n-a înțeles niciodată
tatăl meu
se poate învăța frumusețea
înainte de marea încercare?
mi-a mai spus indianul
ce rezolva ecuația deșărtăciunii