Socrate se preumbla agale
cu un discipol tinerel lîngă pulpana tunicii
și ucenicul se ruga de el
învață-mă magistre să fiu fluent
să scot pe gură panglici de retorică
să fiu deștept treaz și consecvent
satistit de rugămințile lui
moș Socrate dădu din umeri
și-l puse să scrie lapidar pe o tăbliță
numele celei mai minunate făpturi pe care a întîlnit-o
discipolul chiui vesel și mîzgăli un cuvînt: Femeia
și-n clipa următoare
jap! Socrate-l plesni cu o nuielușă peste degete
scrie strigă el înfuriat
ceea ce ți s-a întîmplat mai de mirare în viață
ucenicul scrise cu încăpățînare aceeași vorbă: Femeia
și iar îl croi Socrate cu bățul peste fervoare
și-a treia încercare îi zise
numește cel mai neghiob lucru pe care l-ai pătimit
și scolarul scrise iar fără preget: Femeia
rămase Socrate cu ciomagul în aer
Vezi măi Platone zise el
că pînă la urmă dialogăm
acu' marș acasă și te culcă
mîine o luăm de la capăt