Paris. Strada Ronsin Impasse.

Modest atelier cu marmore cernite
Unde enigmatic un spirit a rămas
Prin delicate forme dăltuite...
Lumânări aprinse în străchini cu nisip
Motivează prezent doliul tăcerii absolute,
Și doar piatra -cu, sau fără chip-
Lăcrimează pământului umbre alungite.

Paris. Strada Ronsin Impasse.

În ortografia unei vieți, destinul a pus punct
Determinând funebra deplasare la pas
A unui cortegiu de tristețe tip colaj,
Ce asigură-n transmiterea -către defunct-
Cadențele de adio, pe piatra de pavaj.

(Pietrele au memorie milenară,
în timp ce de Brâncuși, tot mai puțini oameni își amintesc)