Era de vină geamul spart trecea prin crăpătura strâmtă frigul dintre noi se pregătea de nuntă
Cădeau din cer și se topeau pe rând nu stele ci nori cu aripi fără păsări niște oglinzi postum zburând
Se clătina orașul tău ca la cutremur când pe scară doar Dumnezeu șoptește-n legea lui spre sfinți să se aplece în afară
Apoi e liniște poetul nu mai scrie tocmește îngeri cu simbrie un dumicat la prânz și rugăciuni - călcând peste cărbuni
și trenul se oprește în fața lui pe șine stătea lungit aproape viu un mărăcine