Cum aș putea să trăiesc fără ea,
Dacă nu m-aș trezi-n primăvara zilei
Și aș sorbi însetat din adierea
Frăgezimii-nmugurite și-a zambilei.

Mi te imaginez la veranda ochilor mei,
Și adormind sub stele-ntinsă undă,
Ochii tăi oare n-au și ei chei?
...Nicio tăcere să-mi răspundă.

Gândind să nu te pierd în miezul nopții,
Când greierii-s pe câmp ca stele pe cer,
Te-am luat de mână și-n jurul bolții,
Am zburat și-am ascultat lumea din ungher.

Ești atât de frumoasă solitară,
Când croșetezi cu timpul singurătatea
Din firul din care-ntr-o seară,
Ai desfacut cu spor vanitatea.