Este liniște aparentă sub pleoapa mea închisă de-un vremelnic nor
ce face viitorul misterios precum silabisirile rostite în leagăn de prunci.
E liniște aparentă sub pleoapa mea ce tremură cuprinsă de un mare dor,
pe care inima se străduiește să-l ascundă prefăcându-se că ascultă de sfințitele porunci.
Simt că și tu te amăgești crezând că vei reuși să alungi acel fior
cu ajutorul căruia iubirea poate să sfărâme-n suflet cele mai mărețe stânci.

Oare, adevărata liniște și-a făcut cuib în desaga cu amintiri ce-n spate o porți,
sau, cuprinsă de disperare, plânge îngenunchiată într-u cotlon ascuns și cere putere de la zei?
Ori poate a rugat timpul nestăvilit ce-nvârte plictisit destinele ca pe roți,
să o ascundă sub mantia Mândriei agățată în coamele de lei?

Pot să spun că este un soi de liniște și între noi
acum suntem două note muzicale așezate la bază, în aceeași gamă;
oare, vom putea sui cele opt trepte până în vârf, în doi,
să punem dragostea și încrederea reciprocă într-o singură ramă?