liniștea profundă e atât de obositoare
încât uit adesea de mine în gară
fără sunete lumea e mult mai mică
iar gara compensează uneori această măsură
prin potențialul destinațiilor îndepărtate

cineva dă din cap în ritmul unei melodii
ochii i se limpezesc și fața i se luminează
nu vede însă chipul meu dezamăgit
de faptul că ființa mea nu poate vibra
la fundalul sonor al vieții