O umbră se adapă din gândurile mele

Pândind pe întuneric, m-adoarme câte-un pic

Se-ncinge luna-n hora-ndărătnicelor iele

Când eu, sunt ca o frunză de-atâta învârtit.





Am amețit de joaca-nflorită ca o zână

Cu noaptea zgribulită pe umerii mei goi

Îmi toropește trupul și ca pe-un fulg l-adună

Sorbindu-mă-nsetată cu buze reci și moi.





Mă învelesc cu stele cernute ca prin sită

Plutind în rând cu norii desprinși dintr-o poveste

Iar eu, un punct minuscul pe bolta strălucită

Tresar că fericirea nemarginită este.



Alunec ca în lapte, ușoară ca o nucă

Simțind veșmântul rece, de viață dezvelit

Însă lumina blândă, de-aici o să mă ducă

Chiar dacă restul lumii va crede c-am murit.