Mici bucățele de scrisori uitate și cioburi de oglindă spartă,
În ploaie picură mărunt pe mii de suflete livide,
Și vântul le brăzdează chipul cu-ntrebări nemărturisite,
Dileme reci ce clădesc zidul de existențe dezarmante.

Balanțele au ruginit și umezit e solul din clepsidră,
Cerneala curge de pe file, râu de-aparențe otrăvite,
Iar bieții-noată-n dulci truisme, către răspunsuri negăsite,
Ca frunze-uscate plutitoare pe-o apă adâncă, fremătândă...

Se pierd în grele mecanisme, o ordine de roți zimțate,
Izvor de palide-adevăruri și fade lămuriri perfide,
Eroi de fabule amare și de trăire gâtuite,
Ochi de strigoi privesc in soare și vad carstice stalactite.

Prin labirinturile ceții, umbrele-aspiră spre concret,
Năluci învăluite-n dansuri de note seci, dezacordate.
În simfonii de false dogme și negre luminări deșarte
Mă-ndeamnă-n hohote-nghețate către destinul de ascet...