De vei întreba, cercetând prin casă,
De ce câteodată mama-ți stă pe gânduri
Privind locul liber, dintr-un cap de masă,
De ce la culcare e o pernă-n plus...
După cum o vrea, sau așa cum știe,
Negreșit ea îți va da răspuns.

Imaginii voastre mă închin supus,
Într-un vis aievea de noapte târzie.

De vei întreba pe mama-ți sfântă,
Când gândurile o să-ți depeni
Privindu-ți chipul în oglindă,
Dacă cumva cu mine semeni,
Îți va răspunde lacrima,
Furiș strivită pe bărbie
Când genele-i o vor scăpa,
Amintindu-și de iubire...

Mă ierte ea, și tu, Ană Marie!

Un blestem, sau poate scrisul sorții
Se împlinește prin durerea mea,
Ce-o voi purta în suflet, până în ceasul morții,
Lipsit de tot ce-aș fi putut avea
Pradă multor gânduri care mă sfâșie,
Târând prin viață regret după regret.

În rugăciunea serii, te rog Ană Marie
Să ierți, dacă mai poți, pe marele absent.