Atît de mult te-am visat încît nu mai ești aievea.
Mai am oare timp să-ți ating corpul viu
Și să sărut gura ce reînvie
Vocea-ți dragă?
Atît de mult te-am visat încît brațele mele obișnuite
Să se încrucișeze pe piept tot îmbrățișîndu-ți umbra
Nu vor mai reuși, poate, să ia forma trupului tău.
Și, în fața ta, întruchipată, voi deveni o umbră și eu,
După atîtea zile și ani de cînd chipul tău mă urmărește
Și îmi stăpînește fiecare gînd.
Oh, pendulări sentimentale.
Te-am visat atît de mult încît nu mai am nici cînd
Și nici cum să mă trezesc.
Dorm în picioare, cu corpul expus
La toate realitățile vieții
Și ale iubirii dar ție, singura de care-mi pasă,
nu pot să-ți ating fruntea,
Și nici buzele, nici măcar cît pot să ating buzele
Și fruntea unei trecătoare.
Atît de mult te-am visat, atît de mult am mers, am vorbit,
M-am culcat cu fantoma ta
Încît nu mi-a mai rămas poate,
Decît să fiu o fantomă
Printre fantome și umbră
De o sută de ori mai umbră decît umbra care se plimbă
Și se va plimba voioasă
Pe cadranul solar al vieții tale.