Noi ne cunoaștem
dintr-o altă eră,
ai fost cândva pe-o pasăre
perechea mea aripă.
Îți recunosc zborul
tandru,calm și lin...
Parcă și-acum mai simt
îmbrățișarea jumătății tale stângi.
Îți amintești?
Hai, prinde-mă de mână
și-ai să regăsești în palma mea
zbaterea ce-a fost cândva
îngemănată-n frământarea ta.
Sărutul ce mi-l furi
spre cercetare
mă dezgolește de mistere vechi
și simt cum amintirea îți tresare
încărunțită,pe sub mirarea
cu care mă privești.
Nu te-ntrista
că nu-ți mai sunt aripă...
Sunt marea cea în zbucium clocotind,
fii soarele ce în amurg coboară
de praful zilei să se spele în adânc.
Iar eu te-oi primeni în fiecare seară
și lumii te voi dărui în zori
curat ca sufletul de prunc.