azi am intrat puțin prin copilărie

albă și rece era ziua în care
îmi plimbam anii
zăpada adormită pe garduri
îmi ținea zâmbetul rotund
nu era frig
derdelușul pustiu își lăsase urma
pe talpa saniei suită de tata în pod
mă necăjea doar gândul ros precum sfoara
împuținată de la capătul de care
trăgeam cu tata

dar unde e tata...

în jur multă liniște
am nevoie de liniște

greu de înțeles de ce nu
a schimbat sfoara
știa că o să vin de ziua lui
când albul înghite jumătate de cer
și că am nevoie de sanie
poate am venit prea devreme
și el s-a dus să caute un alt loc
pentru derdeluș

casa e crăpată pe la colțuri
și frigul se zbate de zid
umbrele albe se-mpiedică de cruci

tata nu mai vine...

mă aplec
zăpada lăcrimează sub genunchi

chem prezentul
mâine o să-i aduc nepoții
să pună sfoara și puțin zâmbet
o să iau din visul de demult și
o fărâmă din gardul îmbrăcat în alb

și poate puțină liniște
să o păstrez pentru atunci
când alții vor vorbi despre mine