nu te mai caut
pașii ne duc înspre totmaitârziu
prin casa aceasta umezită de foșnete
abia mai găsesc un cuvânt să-l înnod
de clanța uitării

scurg dimineața din paharul cu ceai și mă-ntreb de-am murit
acum o noapte sau acum o poveste
vin porumbeii la geam ca niște copii la pomană
îmi trag visul pe ochi și acopăr oglinzile
vine lumina să-și scuture blana pe covorul din hol
îi pot număra coastele
cu vârful piciorului

fac cumpăna pe un fir de nisip răsucit între
strigăt și frig
de aici
lumea pare un timbru dezlipit pe-o scrisoare
care nu ne-a găsit