te las uimire
tăcând
senină în albul cast
al florii de cais
în cuibul rezidit
primăvăratec
al mierlei locuind încă în vis

las
pajiștile niciodată străbătute
și nopțile
în care n-am visat
tăcerile cu pagini netăiate
abecedarul iubirii
nestrunitul glas

las
toate aceste umbre
în tăcerea
în care
fără nume
lucrurile dorm

las
plin de sensuri
zâmbet
iscat de adierea
cuvintelor
cu gustul de vis
de dincolo de somn

las
amintiri
despre o altă lume
zidită în uitare
din care uneori
străbate fără veste
întru purificare
ilustrul cântec sacru
Ie Paieon!
Ie Paieon!...