În deltă

Tălăzuiesc cuibarul
de liră dobrogeană,
foșnindu-mi cânt de leagăn,
cu dorul mă ajung.

Plutesc răzlețe maluri
nici unde nu gândești,
sfioși trec lopătarii,
în scurte clipociri.

Prințesa-i adormită.
Morfeu tihna-i veghează,
și-i prinde-n plete nuferi
din margini de abis.

Arar țâșnesc săgeți
spre tainic labirint...
tăcerea pune peceți
tărâmului de vis.

Doar pentru o secundă
oglinzile tresar,
răsfățuri de argint
se arcuiesc și pier.

Purificat stă gândul
de tălmăciri deșarte,
ar fi un sacrilegiu
în colț de paradis.