Acum că ne-am luptat,
că ne-am sfâșiat obosiți
cărnurile nebune,
acum că am terminat de iubit
că nu mai vrem să urâm
și nici n-am mai ști, parcă,
așază-te.
Stai lângă mine,
fii bărbatul meu
de acum două minute, de ieri,
de acum un an,
bărbatul meu dintotdeauna.
Privește-mă cum tremur
și zi-mi – cu bărbăție -
că și ție ți-e frică
și ca miros a dor.
Așază-te,
să plângem împreună
două minute, o zi, un an..