zidire în poem violet

mi-am amintit ce copilă fericită eram
când construiam castele din auriu nisip
pe o plajă cu lumina pescărușilor pe chip,
de valuri negre de furtuni ostile atunci nu știam.

îmi amintesc cum nu târziu am început să țip,
între coperți, zboruri între zmei descriam,
ori pe asfalt grădini cu inimi visul cretat- stereotip
căsuțe cu îngeri,cuiburi de cântec pe un singur ram.

nu credeam în vrajba porumbeilor sub vulturi "vip"
lumina graiului, bucuria inocentă era tot ce speram
teme despre solidaritate despre iubire dulce prototip
acum le învăț de la codri, le gust lîngă stup gram cu gram.


în pagini ca-n oglinzi sufletul meu adult legat de neam
va construi golgota fără crucea cu spini cu sânge pe chip,
eu nu renunț la vise mari chiar de naiv le reflectam
și ascundeam de smoala nopții poemul violet la timp să-l infirip.